Aproape 300 de şomeri angajaţi prin proiectul „CORE“

Centrul Europroject din Slatina a găzduit joi conferinţa de închidere a proiectului „CORE – Corelarea forţei de muncă cu cerinţele pieţei în Regiunile Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul POSDRU/82/5.1./S/58992.

Proiectul a fost implementat de Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor Europroject, în parteneriat cu S.C. Pirelli Tyres România S.R.L., S.C. Prysmian Cabluri şi Sisteme S.A., S.C. ALRO S.A., Institutul de Formare Economică şi Socială Cluj, Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj şi Fundaţia „Luigi Clerici”. Acesta este primul proiect strategic care a reunit mediul privat şi mediul asociativ din România, în vederea îndeplinirii unei clauze sociale – facilitarea absorbţiei şomerilor pe piaţa forţei de muncă.  

Pe parcursul celor 3 ani de implementare a proiectului, 3670 de persoane din grupul ţintă, şomeri, şomeri tineri, şomeri de lungă durată, tineri şi adulţi,  au beneficiat în cele două regiuni fie de informare, fie de  instruire sau consultanţă. Totodată, 279 de persoane au fost reintegrate pe piaţa forţei de muncă.
„Astăzi marcăm închiderea proiectului CORE, proiect care a durat trei ani. A fost un proiect cu nişte rezultate remarcabile, având în vedere că din propunerea iniţială de 1638 de şomeri am reuşit să implicăm în cadrul acestui proiect peste 3600 de şomeri, am reuşit să creăm aproape 300 de locuri de muncă şi am reuşit să creăm un parteneriat solid între mediul asociativ cu ceea ce înseamnă mediul economic, mediul real. Cei mai importanţi operatori de pe platforma industrială a Slatinei au răspuns pozitiv demersurilor noastre de a se alătura în cadrul unui proiect major care viza şomerii. Noi credem că am reuşit să facem o profesionalizare a ceea ce înseamnă consilierea în rândul şomerilor, o consiliere pragmatică orientată spre meserii şi spre oferirea de abilităţi foarte practice pentru persoanele cu posibilităţi  reduse. În cadrul proiectului nostru oamenii au beneficiat de cursuri foarte practice, de meserii, care dacă nu pot fi absorbite în acest moment de platforma industrială a Slatinei, prin crearea de noi locuri de muncă, prin atragerea de noi oportunităţi, cu siguranţă ei îşi vor mări şansele de angajare“, a declarat Florin Jianu, preşedinte CCMP Europroject. 
 

La conferinţa de încheiere a proiectului „CORE“ au participat primarul municipiului Slatina, Minel Prina, reprezentanţi ai mediului de afaceri din Slatina, precum şi reprezentanţi ai grupului ţintă. 
„Vreau să le mulţumesc celor care s-au implicat în acest proiect pentru că au reuşit să consilieze peste 3600 de persoane care aveau nevoie de un ajutor în ceea ce priveşte reconversia profesională. Este un lucru lăudabil mai ales că acest proiect s-a derulat în municipiul Slatina. (…) Faptul că din cele 3600 de persoane care au fost consiliate şi-au găsit loc de muncă peste 300 este un lucru care arată că obiectivele acestui proiect au fost atinse şi celorlalţi le va fi mult mai uşor să se angajeze“, a declarat primarul Slatinei, Minel Prina.

Share your thoughts