12 martie – termen limită pentru unele obligaţii fiscale

Întrucât 10 martie 2012 este zi nelucrătoare, până luni, 12 martie a.c. inclusiv, trebuie depuse la Fisc, după caz:

– Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010.

Se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul Băncii Naţionale a României de la data aderării la Uniunea Europeană, 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 2.296/2007;

– Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070.

Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007;

– Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020.

Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007.

– Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în condiţiile art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal, în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, formular 096.

Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna calendaristică, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: nu au depăşit plafonul de scutire de 35.000 în cursul anului calendaristic precedent şi nu au depăşit plafonul de scutire pentru anul în curs calculat proporţional cu perioada scursă de la începutul anului. Reglementare: art. 152, alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, OPANAF nr. 53/2012.

Sursa: financiarul.ro

Share your thoughts