Formularul pentru impozitul de 3% pe venit, publicat în Monitorul Oficial

Formularul de care au nevoie microîntreprinderile care doresc să opteze pentru plata unui impozit de 3% pe venit a fost publicat ieri în Monitorul Oficial. Firmele care doresc să treacă la plata acestei taxe trebuie să anunţe autorităţile fiscale până la sfârşitul acestei luni.

Începând cu 1 ianuarie 2011, firmele care îndeplinesc anumite condiţii pot opta între plata unui impozit pe profit de 16% şi a unui impozit pe venit de 3%.

Formularul 010 , Declaraţie de înregistrare fiscală/declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 21 din 10 ianuarie 2011.

Printr-un ordin al ministrului finanţelor publice, în rândul categoriilor de obligaţii fiscale de declarare care se înscriu în vectorul fiscal a fost introdus impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

Cine câştigă din noua taxă

Au dreptul să opteze pentru un impozit de 3% pe venit companiile care se încadrează în categoria microîntreprinderilor. Potrivit Codului fiscal, acestea sunt acele firme care au cel mult nouă salariaţi, au avut, anul trecut, venituri de cel mult 100.000 de euro şi nu sunt deţinute de stat sau de autorităţile locale.

Nu pot opta pentru această facilitate microîntreprinderile care obţin venituri din activităţi bancare, asigurări, jocuri de noroc, consultanţă şi management, după cum a anunţat recent ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Taxa de 3% pe veniturile microîntreprinderilor s-a aplicat până la sfârşitul anului 2009, conform prevederilor Codului fiscal. Deoarece această modalitate de taxare reprezenta un avantaj pentru firmele mici, au existat propuneri pentru prelungirea prevederii, care însă au fost respinse de Parlament.

Cel mai mult au de câştigat din reintroducerea impozitului pe venitul microîntreprinderilor acele firme care înregistrează o profitabilitate de cel puţin 20% şi care au afaceri în comerţ şi construcţii, potrivit declaraţiilor lui Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Sursa:   Evenimentul  Zilei

Share your thoughts