Proiectul legii bugetului de stat pe 2011, aprobat de Guvern

Proiectul legii bugetului de stat şi cel al legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2011 au fost aprobate în şedinţa de luni a Executivului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat, la finalul şedinţei Cabinetului, că este pentru prima dată când bugetele au la bază indicatori macroeconomici, care arată o revenire a economiei.

“S-a aprobat proiectul de lege privind bugetul de stat, bugetul de asigurări sociale, bugetul de şomaj, bugetul fondului pentru sănătate. Este pentru prima dată când bugetele au la bază indicatorii macroeconomici şi putem spune că aceştia arată o revenire a economiei. Deşi multe voci susţin că Guvernul Boc nu are viziune, putem spune că în 2011 avem o creştere economică de 1,5%, lucru validat şi de organismele internaţionale’, a spus Ialomiţianu.

El a precizat că se va continua consolidarea fiscală şi că vom avea o reducere a deficitului bugetar de la 6,8% la 4,4% cu perspectiva ca în 2012 să avem un deficit de 3%.

‘Bugetul se bazează pe reducerea cheltuielilor curente, a cheltuielilor de personal, cu asistenţa socială, cu bunuri şi servicii, iar cheltuielile pentru investiţii cresc de la 33,9 la 25,1 miliarde de lei, locuri de muncă cu 23.000 mai multe. Se va face o prioritizare a investiţiilor de către fiecare ministru. O să avem un stat care cheltuieşte mai puţini bani pentru funcţionare şi mai mulţi bani pentru investiţii. Legat de venituri, avem o creştere semnificativă a impozitelor indirecte şi a contribuţiilor de asigurări sociale, deci veniturile sunt asigurate pentru plata salariilor şi pensiilor’, a mai spus Ialomiţianu.

Cât priveşte bugetul asigurărilor sociale, ministrul Finanţelor
a spus că acesta nu este unul sustenabil şi că în 2011 se vor transfera de la bugetul de stat 13,9 miliarde de lei.

‘Un efort destul de mare, iar pentru bugetul pentru şomaj vom avea o subvenţie de 3 miliarde lei’, a spus Ialomiţianu.

Sursa: Financiarul.ro