Important

 

 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală trece în această perioadă printr-un amplu proces de reorganizare şi modernizare. Acesta presupune şi rearondarea  contribuabililor începând cu data de 1 iulie a.c. la noile administraţii fiscale competente, precum şi transferul, în condiţii procedurale normale, a tuturor informaţiilor necesare pentru deschiderea activităţii administraţiilor financiare operative la noile locaţii. Astfel, vă informăm că, în perioada 30 iunie, ora 12,00 – 5 iulie a.c., ora 08,30, activitatea la ghişeele tuturor administraţiilor financiare şi direcţiilor generale ale finanţelor publice care lucrează cu publicul va fi oprită.

În perioada 30 iunie – 5 iulie a.c., la administraţiile financiare din toată ţara vor funcţiona doar centrele de asistenţă telefonică a contribuabilului, iar pe portalul www.anaf.ro rămân active doar paginile de informare a contribuabililor.

În perioada de timp menţionată, trezoreriile din toate administraţiile financiare vor lucra program normal în ziua de 30 iunie, continuând cu toate operaţiunile de închidere a lunii, urmând ca în data de 4 iulie să se deschidă numai trezoreriile rămase dupa reorganizare, care vor opera pentru toţi contribuabilii rearondaţi.

Informaţii suplimentare se pot obţine şi la numărul de telefon: 031.403.91.60, reţea RDS,  Centrul ANAF de asistenţă a contribuabililor.

Sursa: http://static.anaf.ro/public/wps/portal/ANAF