Concluziile Reuniunii Consiliului de Afaceri Economice şi Financiare de la Bruxelles

Ministrul finanţelor publice, Anca Dragu a participat, în perioada 7-8 decembrie 2015 la Bruxelles la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) şi la reuniuni cu reprezentanţii Comisiei Europene, domnul Valdis Dombrovskis, Vicepreşedinte – Comisar pentru moneda euro şi dialog social şi domnul Pierre Moscovici – Comisar pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi.

În cadrul reuniunii ECOFIN, miniştrii au avut discuţii privind cooperarea consolidată în domeniul taxei pe tranzacţiile financiare, baza comună consolidată de impozitare şi au confirmat poziţia comună privind flexibilităţile din Pactul de Stabilitate şi Creştere agreată la nivelul Comitetului Economic şi Financiar. Într-o intervenţie avuta in cadrul reuniunii, ministrul Anca Dragu a exprimat aprecierea pentru lucrările desfăşurate până la acest moment pe marginea propunerii privind baza comună consolidată de impozitare şi, totodată, a menţionat că România susţine reglementarea unor norme fiscale comune de determinare a bazei impozabile pentru companiile eligibile din statele membre, fără a viza consolidarea rezultatelor fiscale ale companiilor la nivelul unui grup fiscal european. De asemenea, a precizat că România nu sprijină recuperarea transfrontalieră a pierderilor, întrucât aceasta nu poate fi separată de consolidarea fiscală.

Miniştrii au agreat, în cadrul sesiunii informale, o declaraţie privind Uniunea bancară şi finanţarea punte (bridge financing) pentru Fondul Unic de Rezoluţie.

Comisia a prezentat propunerea de Regulament privind stabilirea unei Scheme europene de garantare a depozitelor, publicată în 24 noiembrie 2015. Miniştrii au agreat constituirea unui grup de lucru ad-hoc care să lucreze la finalizarea cadrului Uniunii Bancare şi, în acest context, să analizeze şi propunerea menţionată.
 
Preşedinţia a informat asupra stadiului implementării Uniunii Bancare. Ministrul Anca Dragu a anunţat finalizarea cu succes a procesului de aprobare a legislaţiei referitoare la transpunerea Directivei privind redresarea şi rezoluţia bancară şi a Directivei privind schemele de garantare a depozitelor.

Celelalte subiecte abordate au vizat: viitorul Codului de Conduită (impozitarea afacerilor), erodarea bazei fiscale şi transferul profiturilor, pachetul privind Semestrul European 2016, statisticile Uniunii Europene şi Raportul anual al Curţii Europene de Conturi privind execuţia bugetului UE pentru exerciţiul financiar 2014.
 
Discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene, domnul Valdis Dombrovskis, Vice preşedinte – Comisar pentru moneda euro şi dialog social şi domnul Pierre Moscovici – Comisar pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi au avut în vedere prezentarea situaţiei economice actuale, precum şi a obiectivelor Ministerului Finanţelor Publice pentru anul următor. Reprezentanţii Comisiei Europene au subliniat importanţa continuării reformelor structurale si necesitatea respectării exigenţelor Pactului de Stabilitate şi Creştere.

Ministerul Finanţelor Publice

Biroul de presă